Redoarea articulara reprezinta dificultatea de a realiza miscarea unui
segment, dar aceasta miscare se poate realiza. Redoarea articulara este
caracterizata prin limitarea miscarilor normale ale uneia sau mai
multor articulatii. Este cauzata de modificari la nivelul tesuturilor
moi
periarticulare care duc la cresterea rezistentei, la alungirea
fibrelor de colagen si a celor musculare. La instalarea unei redori
articulare, participa capsula articulara si ligamentele (47%), fascia
musculara (41%), tendonul (10%), pielea (2%). Factorul determinant al
redorii articulare este lipsa de miscare pe intreaga amplitudine, sau/
si perioade prelungite de repaus, perioade de imobilizare, ca urmare a
fracturilor si luxatiilor. Redoarea articulara netratata, sau tratata
incorect, poate duce la o anchiloza, iar anchiloza este ireversibila.
Tratamentul redorii
articulare are urmatoarele principale obiective:
- tratarea durerii
- tratarea inflamatiei
- tratarea imobilitatii
- tratarea gesticii uzuale.
Kinetoterapia, terapia prin miscare, folosind mobilizarile articulare,
este foarte eficienta in redorile relativ recente, pentru ca in
redorile vechi, este necesara artroliza. Redorile au mai intai o
indicatie de tratament conservator, (mobilizare nesangeranda sub
narcoza, vizand indepartarea aderentelor), dar la nereusita, indicatia
devine chirurgicala (artroliza). Mobilizarile sunt miscari pasive
executate foarte lent, aplicate progresiv, in pasi mici, evitand
fortarea excesiva a mobilitatii la o rezistenta mai mare. Scopul
mobilizarilor articulare este in primul rand de-a creste amplitudinea
de miscare si de-a reduce durerea.
Posturarile, reprezinta pozitii ale intregului corp sau ale unor parti
ale acestuia, impuse sau mentinute voluntar, pentru un anumit timp in
scop terapeutic. La nivelul articulatiilor, posturarile scad redorile,
prin mentinerea segmentelor articulare in pozitii relaxante, de
combatere a durerii produsa de intinderea partilor moi ale
articulatiei, pozitii functionale, de maxima utilitate articulatiilor
etc.
Fizioterapia este recunoscuta pentru diminuarea redorilor articulare si
pentru atenuarea durerilor. Procedeele de fizioterapie, electroterapia
antalgica, laser, unde scurte, diapulse, permit atenuarea durerilor,
diminuarea redorilor articulare si restaurarea fortei musculare in
jurul articulatiilor. Impachetarile sunt extrem de benefice in redori,
avand o actiune puternic vasodilatatoare, cu un bun efect
antiinflamator, antalgic si relaxant. Compresele calde aplicate asupra
articulatiilor, sunt la fel de benefice in scopul reducerii redorilor
articulare.
Masajul terapeutic reda supletea tesuturilor, reduce aderentele si
combate redorile articulare. Masajul ofera importante efecte
analgetice, circulatorii si trofice, fapt pentru care se determina
cresterea mobilitatii articulare. Datorita efectelor benefice ale
masajului, redorile articulare sunt combatute, articulatia isi
redobandeste intreaga amplitudine de miscare astfel,
obtinandu-se unghiurile functionale de miscare. |
Adaugă comentariu
|
Cele mai bune rezultate terapeutice
Recupereaza-te complet si rapid cu noul super pachet de 80 proceduri!
Alcatuim planul de tratament
Efectuam procedurile
Monitorizam atent evolutia
Primesti consultanta gratuita
Beneficiile se observa rapid
Procedurile nu sunt dureroase
Tratamente absolut naturale
Nu trebuie sa stai la rand
Conditii la nivel occidental
|