Tratament fractura | Tratamente afectiuni membru inferior

Tocmai prin rolul important pe care il au membrele inferioare in sprijin si in locomotie, deasemenea si datorita actiunii unor forte foarte mari asupra lor, in diverse situatii, de natura traumatica, acestea sunt expuse deseori la accidentari, cum ar fi fracturile.

Cele mai frecvente fracturi la nivelul membrelor inferioare sunt cele ale femurului, in mod deosebit fracturile extremitatii proximale femurale, fracturile intertrohanteriene, fracturile subtrohanteriene, fracturile diafizei femurale, fracturile condililor femurali (fractura supracondiliana este cea mai simpla, iar fractura intercondiliana a femurului este cea mai grava). Des intalnite sunt si fracturile rotulei, a platoului tibial, a diafizei tibiale. Fracturile de glezna sunt relativ frecvente interesand ambele sexe prin producere de cadere la acelasi nivel. Fractura de calcaneu este la fel de des intalnita.

Tratamentul recuperator trebuie sa fie instituit cat mai precoce posibil si tine cont de sediul fracturii precum si de unele aspecte particulare, pentru care la fel, trebuie sa se tina seama in mod deosebit. In mod normal, unele dintre aceste fracturi, se opereaza practicandu-se osteosinteza sau artroplastia. Dupa osteosinteza, programul fizical-kinetic trebuie sa parcurga mai multe etape progresive: perioada de imobilizare la pat, perioada de deplasare fara sprijin pe membrul inferior operat, perioada de incarcare progresiva a membrului inferior operat, perioada de recuperare functionala.

In perioada de imobilizare, interesul pentru mobilizarea precoce este foarte mare, prevenindu-se in acest fel aparitia escarelor de decubit, a redorilor articulare si a hipotoniei si hipotrofiei musculare. Se efectueaza contractii musculare izometrice ale muschiului cvadriceps si fesier mare, contractii izodinamice ajutate, contractii musculare izometrice si izodinamice rezistive in grupele musculare distale ale membrului inferior operat, toate grupele musculare ale membrului inferior controlateral si ale centurilor scapulo-humerale si ale membrelor superioare (pentru pregatirea mersului cu carje).

Urmatoarea etapa a programului de recuperare are rolul de-a reda celui suferind cat mai multa libertate de deplasare (cu cadru de mers, carje axilare, caraje canadiene, cele mai recomandate). Programul de recuperare a mersului, debuteaza prin recuperarea mentinerii echilibrului in ortostatism. Se folosesc barele paralele. Dupa recuperarea echilibrului se trece la recuperarea mersului cu doua carje canadiene.

Momentul in care se incepe incarcarea progresiva a membrului inferior operat este dictata de datele radiologice, in ceea ce priveste consolidarea focarului de fractura. Tehnica cea mai corecta de incarcare progresiva este cea care foloseste planul inclinat, mai intai facandu-se cu sprijin bipodal, iar mai apoi unipodal.

Perioada de recuperare functionala urmareste corectarea deficitelor de mobilitate, dezechilibrelor musculare, deteriorarea imaginii motorii. Tratamentul kinetic are totodata scopul de a combate redorile articulare dureroase si contracturile musculare.

Obiectivele fizioterapiei sunt combaterea durerii si a inflamatiei locale, astfel aceasta terapie prin agenti fizici, foloseste electroterapia antalgica si antiinflamatorie, laser, crioterapie, etc.

Masajul este permis numai la distanta de focarul de fractura, si vizeaza favorizarea intoarcerii veno-limfatice, prevenirea contracturilor musculare reactionale si calmarea durerii. Initial, masajul este cu viza circulatorie, dupa care se completeaza progresiv cu manevre decontracturante.