Tratament epicondilita | Tratamente afectiuni membru superior

Epicondilita se manifesta prin durere si sensibilitate la nivelul tendoanelor din vecinatatea epicondilului lateral sau medial al humerusului. In functie de localizarea afectiunii epicondilita poate fi laterala sau mediala. Epicondilita laterala mai poarta denumirea de "cotul tenismenului", fiind mai frecventa la jucatorii de tenis, care isi misca incorect cotul, suprasolicitand tendonul extensor. Epicondilita mediala este mai putin frecventa decat cea laterala si mai este numita si "cotul jucatorului de golf", deoarece se intalneste mai ales la persoanele care practica acest sport, dar si la inotatori. Durerea in epicondilita mediala este mai accentuata la miscarile de apucare, iar simptomatologia include durere pe grupul muscular de flexie, pronatie si astenie musculara.

Cauzele epicondilitei
Afectarea tendoanelor din vecinatatea epicondililor humerali apare din cauza unor microtraumatisme sau suprasolicitari repetate ale cotului, asa cum am amintit mai sus. Organismul reactioneaza la aceste mecanisme prin adaptarea zonei de insertie a tendoanelor la stres, prin schimbarea structurii fibrelor de colagen din componenta tendoanelor. Daca dispare capacitatea de regenerare si adaptare la stres, se instaleaza procesele degenerative. In epicondilita durerea apare din cauza modificarilor structurii chimice a matricei extracelulare, a prezentei tesutului fibros sau din cauza iritatiei terminatiilor nervoase libere.

Simptomatologia in epicondilita
Simptomul principal in epicondilita este durerea, localizata in partea laterala sau mediala a cotului, in functie de localizarea leziunii. Durerea poate iradia la nivelul antebratului si foarte rar la nivelul bratului. Activitatile care presupun miscari de apucare sau strangere sunt afectate, bolnavul prezentand dificultati la efectuarea unor miscari banale: deschiderea unor dopuri, strangerea de mana, etc.
In cazurile severe de epicondilita intalnim: durere in repaus, cu accentuarea ei la aplicarea unei minime rezistente la nivelul pumnului, inflamatie locala, reducerea semnificativa a mobilitatii articulare la nivelul pumnului, scaderea fortei de prehensiune cu peste 50%.

Tratamentul epicondilitei
In functie de gravitatea simptomatologiei si a leziunilor se utilizeaza diverse forme de tratament: tratament medicamentos, tratament fizio-kinetoterapeutic si masaj medical, tratament chirurgical.

Programul terapeutic al epicondilitei se realizeaza progresiv, in 3 etape:
- in faza acuta - principalele obiective sunt reducerea inflamatiei si calmarea durerii, stimularea regenerarii tisulare, combaterea hipotrofiei musculare. Ca si tratament medicamentos se pot utiliza antiinflamatoarele nesteroidiene pentru a reduce inflamatia si a calma durerea. In aceasta faza se face pregatirea fizica pentru programul de kinetoterapie, prin: crioterapie (racirea zonei afectate), electroterapie, laserterapie, masaj terapeutic. Durerea este factor limitativ pentru miscari, astfel ca nu se vor efectua miscari dureroase, precum cele de prehensiune sau de ridicare de greutati. Se pot face exercitii usoare de kinetoterapie: miscari pentru cresterea mobilitatii si flexibilitatii la nivelul pumnului si cotului (miscari de flexie si extensie), exercitii pentru intretinerea tonusului si a fortei musculare prin contractii izometrice vizand flexia, extensia de cot si pumn, precum si exercitii de pronatie si supinatie.

- in faza subacuta - obiectivele tratamentului sunt: intretinerea flexibilitatii, cresterea fortei si a rezistentei musculare, refacerea activitatilor functionale si revenirea in activitate. In aceasta faza se introduc programele de crestere a fortei musculare, prin exercitii concentrice si excentrice. Gradul de dificulate al exercitiilor si nivelul de solicitare cresc progresiv, in paralel cu diminuarea durerii. Ca mijloace pregatitoare pentru kinetoterapie se vor utiliza: crioterapia, electroterapia, laserterapia, ultrasonoterapie, masajul sedativ, termoterapia (incalzirea zonei afectate). Exercitiile de kinetoterapie cuprind miscari specifice pentru intretinerea mobilitatii articulare, cresterea fortei musculare prin exercitii concentrice si excentrice. Se poate utiliza orteza de cot pentru diminuarea tensiunii tendo-musculare.

- in faza cronica - obiectivele sunt aceleasi ca si in faza subacuta, insa exercitiile sunt de intensitate mai crescuta, introducandu-se si activitati mai solicitante si activitati sportive.