Tratament luxatie | Tratamente afectiuni membru superior

Luxatia se produce prin indepartarea permanenta a suprafetelor articulare, acompaniate de ruptura capsulei, hemartroze si alte leziuni articulare si juxtarticulare. Simptomul principal este durerea care se mareste odata cu tentativa de miscare; se mai intalneste o impotenta functionala, edem, scurtarea eventuala a segmentului unde s-a produs leziunea, iar uneori apar parestezii, paralizii, si o usoara cianoza datorata unei compresiuni nervoase si vasculare, etc. Cand cele doua suprafete articulare nu mai au nici un contact intre ele, este vorba despre o luxaatie completa. Daca mai exista un oarecare contact, leziunea se numeste luxatie incompleta sau subluxatie.

Luxatia habituala apare fara un traumatism major, la o miscare normala. Este mai frecventa la umar cand poate sa se produca in urma unei aruncari a unui obiect. La o inspectie, o luxatie de umar se prezinta cu ,,umar in epolet". Luxatiile intalnite la nivelul articulatiei umarului sunt: luxatia capului humeral si luxatia acromioclaviculara. La nivelul membrului superior, des intalnita este si luxatia cotului. Luxatiile sunt frecvente si la nivelul degetelor si mainii, la sportivi (la jocurile cu mingea - volei, handbal, baschet, tenis); la luptatori de cele mai multe ori se produce deplasare. Luxatia metacarpofalangiana a policelui (degetul mare al mainii) este una dintre cele mai frecvente luxatii la nivelul mainii.

Tratamentul luxatiei este ortopedic si se completeaza cu recuperare medicala: kinetoterapie, fizioterapie si masaj terapeutic. Recuperarea luxatiei necomplicate, trebuie sa inceapa cat mai precoce pentru a se evita instalarea redorii, in special in situatia umarului, acolo unde imobilizarea este de tip Dujarrier. Aceasta perioada de imobilizare are rolul de-a asigura cicatrizarea capsulo-ligamentara si musculara. In aceasta etapa mobilizarile pasive au anumite restrictii la nivelul unor articulatii, cum ar fi cea a umarului. La baza inceperii mobilizarilor, sta miscarea activa-pasiva. Kinetoterapeutul va invata totodata in aceasta etapa bolnavul, care miscari ii sunt permise si care ii sunt contraindicate. Kinetoterapia recomanda si foloseste inca de la inceput exercitiile statice izometrice. In tratamentul kinetic poate fi recomandata si scripetoterapia pentru recastigarea amplitudinilor mari ale miscarilor. Obiectivul general al kinetoterapiei este mentinerea unei bune mobilitati a celorlalte articulattii precum si asigurarea ,,pompajului" venolimfatic, atat prin miscari, cat mai ales prin exercitiile de flexie-extensie a articulatiilor invecinate, articulatiei ce prezinta luxatie.

Fizioterapia are multiple indicatii in tratamentul luxatiilor. Se folosesc curentii diadinamici, ultrasunetul, termoterapia. Pentru grabirea procesului de vindecare locala, se indica aplicatia la 2-3 zile interval, a cate unei sedinte de diapulse. De mare folos este aplicarea dusului subacval. Acesta este un mijloc eficace in reducerea proceselor aderentiale si in ameliorarea mobilitatii articulare.

Masajul terapeutic se adreseaza sechelelor luxatiei si are urmatoarele obiective:
- ameliorarea circulatiei sanguine si a troficitatii locale
- reducerea tulburarilor vasculotrofice
- tonifierea formatiunilor capsulo-ligamentare
- imbunatatirea tonusului musculaturii invecinate.

Pentru masajul articular se utilizeaza netezirea (efleurajul) cu palma, urmata de frictiuni cu varfurile degetelor. Pe segmentele invecinate articulatiei afectate se executa framantari, rulat si tapotament ,,in ventuza", tocat sau batatorit, manevre care combat hipotonia sau hipotrofia musculara.