Tratament tulburari de echilibru
Exista un echilibru static (statiunea verticala) si un echilibru dinamic (legat de mers). Diferite afectiuni produc tulburari atat ale echilibrului static cat si ale echilibrului dinamic. Pierderea echilibrului mai ales in ortostatism, si mers apare ca o regula in bolile neurologice centrale si periferice, dar si in diverse afectiuni ale aparatului locomotor, care prejudiciaza mobilitatea sau forta membrelor inferioare. Toate aceste suferinte interfereaza sistemul senzitiv periferic proprioceptiv sau/ si exteroceptiv declansand pierderea controlului echilibrului.

Principalele beneficii ale tratamentului

Mentinerea amplitudinii de miscare in limitele normale
Activarea neuromusculara prin tehnici de facilitare si prin proceduri de fizioterapie
Imbunatatirea tonusului muscular sau ameliorarea hipertoniei musculare
Cresterea fortei si a rezistentei musculare
Crearea si dezvoltarea de noi scheme motrice corecte (miscari complexe si dinamice)
Prevenirea si combaterea caderilor
Realizarea unui bun echilibru static si dinamic
Prevenirea tulburarilor de mers specifice diverselor afectiuni
Ameliorarea circulatiei sanguine si a troficitatii locale
Evitarea fibrolizarilor si a aderentelor articulare prin masaj terapeutic
Recapatarea increderii in fortele proprii
Redobandirea independentei functionale
Recapatarea fortei si a puterii de munca

Proceduri de tratament efectuate

Procedura de kinetoterapie, se adapteaza corespunzator bolii in care apare tulburarea de echilibru. Folosind tehnici si procedee proprii, tratamentul kinetoterapic reuseste imbunatatirea echilibrului static cat si a echilibrului dinamic. O tehnica de valoare, in afectiunile in care tulburarile de echilibru sunt minore, o reprezinta insasi utilizarea dezechilibrarii corpului, din anumite posturi, care vor declansa reactii cunoscute de reechilibrare si restabilizare. Reflexele de echilibrare sunt reflexe foarte importante in realizarea posturii si locomotiei, adica in mentinerea centrului de greutate al corpului, inauntrul suprafetei de sprijin. Dezechilibrarea nu trebuie facuta rapid, ci treptat pentru a permite aparitia reactiilor dorite. Prin tratament postural, prin prevenirea anumitor pozitii vicioase a membrelor superioare, si inferioare care la randul lor previn retractiile musculotendinoase, aderentele articulare, si cu ajutorul mobilizarilor pasive, se obtine o buna reeducare functionala. Dupa ce schema motorie primitiva a fost creata, se urmareste cresterea amplitudinii, rapiditatii, preciziei, fortei gestului analitic, treptat urmarindu-se cresterea echilibrului si a coordonarii neuro-musculare. Terapia prin miscare urmareste stimularea tonusului musculaturii, in scopul prevenirii hipotoniei, prin exercitii pasive, pasivo-active, exercitii pentru promovarea stretch-reflex-ului, sau dimpotriva, atunci cand exista spasticitate, aceasta terapie este orientata pe introducerea reflexului de relaxare si pe anumite tehnici de facilitare: kabat. Odata cu cresterea capacitatii de contractie a muschilor interesati, se doreste cresterea fortei musculare, astfel kinetoterapia folosind exercitiile pasivo-active, exercitiile analitice pentru fiecare muschi, exercitiile izometrice cat si cele izotonice cu rezistenta progresiva, in vederea atingerii acestui scop.
Procedura de electroterapie prin aplicarea diversitatilor de curenti duce la obtinerea de efecte excitatorii si stimulo-motorii, datorita actiunii acestora asupra placii neuromotorii din muschi, realizand astfel contractia musculara. Cu alte cuvinte, electroterapia intervine in stimularea si cresterea tonusului musculaturii si treptat in cresterea fortei si rezistentei musculare. In caz de spasticitate, electroterapia urmareste inducerea unei stari de relaxare musculara, prin efecte miorelaxante si decontracturante.
Procedura de laser terapeutic stimuleaza circulatia sanguina, intervine in cresterea metabolismului celular si reduce procesele aderentiale.
Procedura de masaj terapeutic are rolul de-a pregati musculatura pentru realizarea programului de kinetoterapie, in acest sens, aceasta terapie utilizeaza manevre care conduc spre obtinerea de efecte tonifiante si stimulante ale musculaturii afectate, sau dimpotriva manevre lente cu scop miorelaxant.  Pe langa stimularea functiilor neurologice, masajul medical intervine in asuplizarea tesututilor, imbunatatirea tonusului muscular si imbunatatirea circulatiei sanguine.

Recomandari pentru un efect terapeutic maxim

Implicati-va activ si intr-un mod optimist in procesul de recuperare.
Respectati cu strictete programarile la sedintele de tratament.
Urmariti-va cu atentie propriile miscari si incercati sa le constientizati.
Continuati tratamentul pana la final, chiar daca efectele vizibile nu apar foarte rapid.
Continuati cu strictete medicatia prescrisa de medicul dumneavoastra.

Raspunsuri la intebari frecvente despre tratament

In ce consta tratamentul tulburarilor de echilibru?
Tratamentul tulburarilor de echilibru, consta in aplicarea procedurilor terapeutice mai sus mentionate, pentru fiecare sedinta de tratament.
   
De cate sedinte de tratament am nevoie pentru tratarea tulburarilor de echilibru?
Numarul de sedinte necesare depinde de starea fiecarui caz in parte si este stabilit de catre terapeut. In cazul tulburarilor de echilibru, recuperarea poate dura cateva luni.
 
Care este frecventa de efectuare a sedintelor in tratarea tulburarilor de echilibru?
Se recomanda efectuarea a minim trei sedinte pe saptamana, insa ideal ar fi sa efectuati aceste sedinte de cinci ori pe saptamana.
 
Cat dureaza o sedinta de tratament pentru tulburari de echilibru?
Durata unei sedinte de tratament, este de aproximativ 60 de minute.
 
 Cum sa ma pregatesc pentru sedinta de tratament?
Se recomanda o imbracaminte lejera si incaltaminte de sport curata, care nu este purtata si afara.
 
 Cand vor fi vizibile beneficiile tratamentului pentru tulburari de echilibru?
Beneficiile maxime ale tratamentului se vor observa dupa terminarea acestuia. Progresele vor fi insa vizibile pe tot parcursul recuperarii.
     
Se vor pastra in timp efectele benefice ale tratamentului?
Odata ce grupele musculare vor primi comenzile corespunzatoare de la sistemul nervos iar schemele motrice vor fi suficient de dezvoltate si stabilizate, efectele se vor pastra in timp.
     
Voi beneficia de consiliere pe parcursul recuperarii?
Toti clientii nostri beneficiaza de consiliere pe tot parcursul procesului de recuperare. Deasemenea, oferim consiliere gratuita si dupa efectuarea tratamentului.
 
Imi voi putea relua activitatile zilnice dupa tratarea tulburarilor de echilibru?
In mare parte tine de afectiunea care a determinat tulburarile de echilibru. Insa, odata ce va veti recapata independenta functionala va veti putea relua programul normal, cel avut inainte de aparitia afectiunii.
   
Va trebui sa repet tratamentul in viitor?
Este bine sa repetati tratamentul de doua ori pe an, insa pe masura ce starea dumneavoastra va evolua, durata acestor tratamente se va scurta considerabil.

Programari si informatii

Suntem bucurosi sa va ajutam cu orice informatii despre tratarea afectiunii dumneavoastra. Pentru a solicita informatii sau pentru a va face o programare la unul din terapeutii nostri, contactati-ne folosind datele noastre de contact.
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

REDUCERI LA TRATAMENTE

 
Se respecta protocoalele medicale
Randament terapeutic crescut
Aparatura moderna si profesionala
Consiliere de specialitate
Recuperare rapida si sigura
Beneficii de lunga durata
Eliminarea rapida a durerilor
Scaderea amplitudinii riscurilor
Seriozitate si profesionalism
Conditii de lucru adecvate
Tratamente absolut naturale
Beneficiile se observa rapid
Se monitorizeaza evolutia